Efectul Michelangelo explicat: de la relații de cuplu la familie, prieteni și job

 

Spune-mi cu cine îți petreci timpul ca să-ți spun cine devii.

Dincolo de proverb, psihologia are un concept foarte concret pentru asta: efectul Michelangelo.

Pe scurt, înseamnă că oamenii apropiați din viața ta: partener, părinți, prieteni, mentori, acționează ca niște sculptori ai sinelui tău. Prin felul în care te văd și se poartă cu tine, te pot apropia de cine îți dorești să devii sau te pot îndepărta de acea versiune.

 

De unde vine acest concept?

Psihologul Stephen Drigotas, împreună cu Caryl Rusbult și colegii lor, au descris pentru prima dată „Michelangelo phenomenon” în 1999, vorbind despre „partenerul apropiat ca sculptor al sinelui ideal”.

Metafora vine, evident, de la Michelangelo: artistul spunea că statuia există deja în blocul de marmură, iar rolul sculptorului este doar să îndepărteze ce e în plus. La fel, în tine există deja o versiune ideală: cu valorile, calitățile și visurile tale, iar oamenii apropiați pot da la o parte ce nu e al tău, ca să lase să iasă la lumină cine ești cu adevărat.

Cercetările s-au concentrat inițial pe relațiile romantice, dar principiul nu se oprește acolo. Orice relație apropiată, cu interdependență emoțională, poate activa efectul Michelangelo: familie, prieteni, mentori, chiar și superiorul tău de la job. Important nu este tipul relației, ci gradul de apropiere și influența reciprocă.

 

Ce spun psihologii despre efectul Michelangelo

Hai să punem un pic lupa academică, dar pe limba noastră:

• Drigotas și Rusbult au arătat că atunci când un partener te vede și se poartă cu tine într-un mod aliniat cu sinele tău ideal, nu cu fanteziile lui despre tine, începi efectiv să te miști în direcția acelui ideal.
• Într-un review amplu, Caryl Rusbult și Eli Finkel au arătat că acest proces este asociat cu mai multă satisfacție în cuplu, vitalitate și sentiment de „eu sunt eu” în relație.
• În zona populară, psihologi și terapeuți citați în reviste ca Psychology Today vorbesc despre efectul Michelangelo ca despre modul în care o relație poate deveni „un instrument care scoate la suprafață ce e mai bun în tine, dacă știți cum să vă folosiți unul de celălalt în mod sănătos”.

 

Potrivit lor, relațiile care te țin aproape de sinele tău ideal îți cresc șansele să devii acea versiune nu doar în teorie, ci măsurabil, în timp.

 

Rolul „sculptorilor” din viața ta și cum îi recunoști

Hai să facem un exercițiu.

Gândește-te la cineva apropiat: partener, prieten, părinte.

Când ești cu el/ea, cum te simți în raport cu tine?

Un „sculptor bun” în viața ta:

• vede ce e mai frumos în tine, poate chiar înainte să vezi tu. Poate să fie curajul tău, creativitatea, bunătatea, inteligența, simțul umorului.
• în momentele cheie din viața ta are grija să îți amintească: „de descurci mai bine decât crezi”,
• îți amintește cine ești când uiți: „Asta nu e varianta ta bună, te-am văzut în zile mult mai luminoase. Hai să vedem ce ai nevoie.”
• îți creează contexte să crești: te recomandă la un proiect, te încurajează să aplici la un job, să mergi la terapie, să ai grijă de corpul tău.
• nu te pedepsește pentru vulnerabilitate. Când spui „nu sunt ok”, nu îți dă lecții, ci îți oferă spațiu și prezență.

 

Rolul lor, chiar dacă nu îl numesc așa, este de oglindă și accelerator. Îți reflectă o versiune a ta mai aproapiată de cine îți dorești să fii și îți dau un ușor „brânci” în direcția aceea.

Uneori nici nu îți dai seama cât de mult te-au sculptat, până nu te uiți în urmă.

 

Dar și tu ești sculptor: ce scoți la suprafață în ceilalți?

Aici subiectul poate deveni un pic inconfortabil: tu ce fel de sculptor ești în viața oamenilor tăi?

Poate nu controlezi tot ce ți s-a întâmplat, dar ai foarte multă putere în felul în care îți privești partenerul, îi vorbești copilului tău, ori felul în care reacționezi la vulnerabilitatea unui prieten.

Câteva întrebări oneste, pe care ți le poți adresa:

• Când cineva drag îți spune un vis, primul impuls este să vezi potențialul sau obstacolele?
• Ești genul care spune „hai să vedem cum putem să facem asta” sau „nu e realist, las-o baltă”?
• Când celălalt greșește, îi lipești etichete: „ești leneș(ă) / incapabil(ă)” sau descrii comportamente „ai amânat lucrul ăsta, hai să vedem de ce”
• Când celălalt se schimbă în bine: devine mai asertiv, pune limite, are grijă de el, te bucuri sau te simți amenințat(ă)?

 

Psihologii vorbesc despre „partner affirmation”: felul în care îți afirmi, prin cuvinte și gesturi, idealurile celuilalt.

În practică, asta poate însemna lucruri foarte simple:

• „Dacă vrei să scrii, hai să-ți facem un colțișor doar al tău pentru asta.”
• „Vrei să mănânci mai sănătos? Gătim împreună azi ceva ce îți place și e și ok pentru corpul tău.”
• „Îți dorești mai multă liniște? Hai să ne uităm la program și să scoatem 1–2 lucruri care îți mănâncă energia.”

 

Ești sculptor de fiecare dată când alegi ce vezi și ce hrănești în celălalt.

 

Relație cu efect Michelangelo vs „anti-Michelangelo”

Hai să facem contrastul foarte clar.

Relație cu efect Michelangelo

• Îți vezi partenerul / prietenul cum devine, treptat, mai aproape de cine își dorește să fie.
• Critica există, dar e constructivă și rară; majoritatea mesajelor sunt de tipul: „cred în tine, hai să ajustăm un pic direcția”.
• După o discuție dificilă, de cele mai multe ori pleci cu sentimentul: „E greu, dar suntem de aceeași parte.”
• Tu însuți/însăți te surprinzi făcând lucruri pe care înainte le evitai: ceri ajutor, pui limite, ai grijă de sănătatea ta, îți asumi proiecte noi.

 

Relație „anti-Michelangelo”

Unii autori folosesc metafora „Blueberry phenomenon”: relațiile în care oamenii scot ce e mai rău unul din celălalt.

Cum se simte asta în viața ta?

• Ți-e frică să spui ce îți dorești cu adevărat, ca să nu fii ridiculizat(ă) sau criticat(ă).
• Simți că trebuie să te micșorezi un pic: mai puțin entuziasm, mai puține idei, mai puține emoții.
• Glumele sunt frecvent pe seama ta, iar feedback-ul sună mai mult a atac la persoană.
• Când faci pași spre bine (terapie, limite, schimbări), apar sabotaje subtile: „Te-ai schimbat, nu-mi mai place de tine așa”  sau „ești prea pretențios / pretențioasă.”
• După ani în astfel de relații, începi să te întrebi: „Oare chiar sunt atât de puțin?”

 

Aici nu mai vorbim de sculptură fină, ci de ciobire. Nu mai e marmură care se dezvăluie, ci bucăți din tine care cad.

 

De ce contează să devii conștient(ă) de efectul Michelangelo

Studiile arată că atunci când partenerii se susțin reciproc pentru a se apropia de sinele lor ideal: crește stabilitatea și satisfacția în relație și scade riscul de stagnare și resentimente, totodată existând o îmbunătățire în ceea ce privește stima de sine și sentimentul de autenticitate.

Dar dincolo de cifre și grafice, întrebarea importantă pentru tine este foarte simplă: Îți place cine devii lângă oamenii tăi?

Și, la fel de important: Îți place cine devin ei lângă tine?

 

Efectul Michelangelo nu înseamnă perfecțiune, nici „să-l repar pe celălalt”. E despre a vedea clar ce e mai frumos, mai viu și mai adevărat în persoana de lângă tine și a te purta cu ea ca și cum acea versiune merită să aibă spațiu în lume.

Restul e practică, răbdare și multă sinceritate.

 

Recomandarea editorului: Când solidaritatea feminină e pusă la încercare. Sprijin sau rivalitate?