Triatlonul angoasei masculine: Valentine’s, Mărțișor, 8 martie
Triatlonul angoasei masculine se simte în aer. Nu e doar mirosul de zăpadă topită amestecat cu eșapament de București, ci acel fior colectiv, acea vibrație de joasă frecvență care străbate umerii oricărui posesor de cromozom Y imediat ce trecem de jumătatea lui februarie. Doamnelor și domnilor, am intrat oficial în „Triunghiul Bermudelor” al sentimentelor programate: Valentines, Mărțișor și marele final, 8 Martie.
Trilogia. Triatlonul emoțional al suflării masculine. I s-ar mai spune și “tripleta Iadului”. Trei momente în care bărbatul român este chemat să facă ceva ce, în restul anului, tratează cu o prudență aproape diplomatică: să-și manifeste afecțiunea. Vizibil. Public. Cu dovezi.
Este sezonul Marii Angoase. Pentru suflarea masculină, această succesiune de sărbători nu este despre iubire sau primăvară, ci despre un soi de examen de capacitate emoțională dat în public, cu martori și, mai ales, cu așteptări.
Să fim sincere, dragii noștri: nu florile vă sperie pe voi. O lalea n-a mușcat niciodată pe nimeni, iar un trandafir criogenat, oricât de kitsch ar fi, rămâne totuși o plantă statică. Ceea ce vă paralizează este ideea că cineva, undeva, așteaptă ceva de la voi. Și nu orice, ci un „gest simțit”. Iar pentru un bărbat care a fost învățat că „simțitul” este ceva ce se face doar în intimitatea garajului când se strică bormasina, obligația de a fi romantic la comandă sună a sentință cu executare.
Majoritatea gesturilor din această trilogie nu sunt făcute pentru că sunt simțite, ci pentru că așa se face. Calendarul a dat startul, societatea a confirmat, iar florăria vă așteaptă deschisă.
Prima probă din triatlonul angoasei masculine: Valentine’s Day
Să analizăm puțin prima etapă a acestui triatlon: Valentine’s Day. O sărbătoare de import, spun unii, dar care a prins la noi mai ceva ca muștarul pe mic. Pentru bărbați, aceasta este „Ziua Interogatoriului Mut”. Ei intră în restaurantele arhipline cu o mină de condamnați la moarte, privind cu invidie spre chelnerii care măcar au o treabă clară de făcut. Se uită la noi peste lumânarea din mijlocul mesei și par să spună: „Sunt aici, am rezervat masa, am luat și cardul, putem să considerăm că am bifat iubirea pe anul ăsta?”.
E o formă de tortură prin bifare. Gesturile sunt făcute pentru că „așa se face”, nu pentru că ar fi un flux natural de afecțiune care s-a revărsat fix pe 14 februarie. Și aici apare prima ironie fină: dacă afecțiunea ar fi un obicei zilnic, precum spălatul pe dinți sau verificarea scorurilor la fotbal, n-ar mai părea atât de ridicol să existe trei zile dedicate. Dar când ești obișnuit să fii un deșert emoțional 362 de zile pe an, cele 3 zile de „umiditate” forțată par o inundație de proporții biblice.
1 martie și cum ajunge un ghiocel delicat să fie simțit ca un spin
Apoi vine Mărțișorul. Ah, micul coșar de plastic și șnurul bicolor! Aici intrăm în zona umilinței metafizice. De ce un bărbat „adevărat” se simte ușor emasculat de un mărțișor? Un obiect atât de mic, delicat și simbolic. L-am văzut pe cel mai viril tip din corporație, un munte de om care ridică 100 kg la presă, tremurând în fața unei tarabe cu broșe de doi lei. Se uită la ele cu o confuzie demnă de o ecuație cu trei necunoscute.
Pentru el, mărțișorul este un obiect fără utilitate logică. Nu poți să-l mănânci, nu poți să tai lemne cu el, nu-l poți pune la motor. Să umbli cu un buchețel de ghiocei prin oraș i se pare o expunere mai mare decât dacă ar merge în costum de baie la birou. Este acea vulnerabilitate a celui care trebuie să ofere ceva simbolic, iar simbolurile sunt limbaj străin pentru cineva care vorbește doar în „proiecte”, „bugete” și „revizii”.
Mai relaxat la ITP decât de 8 Martie
La ITP e simplu: te duci, mecanicul îți spune ce nu merge, plătești, primești o ștampilă și ești liber un an sau doi. Există reguli, există un manual de service. De 8 Martie, însă, manualul lipsește. „Ce vrei să facem de ziua ta?” e întrebarea-capcană. Dacă noi spunem „Nimic special”, el crede. Și asta e prima lui mare greșeală. Pentru că el nu înțelege că acel „nimic special” este, de fapt, un test de intuiție pe care el îl va pica cu brio, alegând probabil să vină acasă cu un set de tigăi (că tot erau la promoție) sau cu un buchet de flori cumpărat de la semafor, cu tot cu celofanul care scârțâie a disperare.
Dar haideți să privim puțin în spatele cortinei de lalele și a cutiilor de bomboane. De ce există această presiune imensă? De ce un gest atât de simplu: a oferi o floare, devine o misiune de comando?
Adevărul este că nu noi, femeile, cerem prea mult. Nu cerem nici poezii recitate sub balcon, nici diamante în fiecare an (atenție… am specificat în fiecare an, nu “niciodată”) . Problema este că bărbații au fost învățați să ofere prea puțin; rar, programat și, de cele mai multe ori, cu o scuză gata pregătită. Au fost crescuți cu ideea că „faptele contează”, unde faptele înseamnă adusul banilor în casă sau repararea robinetului. Or, într-o lume în care ne putem repara singure robinetele și ne câștigăm propriile salarii, floarea aia devine singurul lucru pe care nu ni-l putem oferi singure cu aceeași semnificație. (Chiar dacă Miley Cyrus ne-a tot spus ca se poate, hai să nu ne amăgim)
O să răsucesc puțin cuțitul în rană: angoasa lor nu vine din prețul florilor, ci din golul de idei. Când nu cunoști omul de lângă tine suficient de bine încât să știi ce l-ar bucura fără să scrie pe Google „top cadouri 8 martie”, atunci da, ești la tortură. Atunci ești ca un elev care n-a învățat nimic tot semestrul și speră să treacă examenul copiind de la colegul de bancă (care, de cele mai multe ori, a cumpărat același set de cosmetice generice).
Dragi bărbați, vă vedem. Vă vedem cum transpirați în fața vitrinelor de bijuterii, cum consultați grupurile de WhatsApp de parcă ați plănui o lovitură de stat, cum răsuflați ușurați pe 9 martie, de parcă ați supraviețuit unei catastrofe naturale. Sunteți adorabili în stângăcia voastră, dar sunteți și un pic previzibili.
Trilogia aceasta de primăvară nu este un asalt asupra portofelului vostru, ci un asalt asupra zonei voastre de confort emoțional. Și poate că, în loc să căutați cel mai mare buchet de trandafiri (care oricum se vor ofili într-o săptămână), ați putea încerca ceva revoluționar: să fiți atenți în restul de 362 de zile. Dacă ați face asta, 8 Martie ar fi doar o zi de duminică în care am mânca paste și am râde de cât de scumpe sunt lalelele la colț de stradă.
Dar până când veți învăța că afecțiunea nu e o rată la bancă ce trebuie plătită trimestrial, ne vedem la rândul pentru flori. Noi vom zâmbi, voi veți privi ceasul. Noi vom posta pe Instagram, voi veți număra minutele până la meci.
Până la urmă, e un spectacol social savuros. Și dacă tot e „tortură”, măcar să fie una cu ciocolată de calitate și un vin bun. Nu de alta, dar după 8 martie, vine o pauză lungă până la Crăciun. Aveți timp suficient să vă refaceți stocurile de pragmatism și să uitați unde se află florăria.
Și totuși… există și excepții (din fericire)
Pentru că da, există bărbați care traversează această perioadă cu un calm suspect. Care nu intră în panică, nu ironizează compulsiv, nu simt nevoia să se plângă public. Bărbați care oferă flori fără să pară că își fac curaj și care știu că un mărțișor nu le atacă identitatea. Nu așteaptă o dată din calendar ca să fie atenți, dar o respectă când apare. Pentru ei, trilogia nu e o tortură, ci doar o ocazie în plus. Și, poate cel mai important, sunt cei care au înțeles că afecțiunea nu micșorează un bărbat. Îl face mai prezent.
Cu drag și sarcasm,
Sassy Pop
Sassy Pop recomandă: Educația și alte mituri urbane. Detalii pe care nicio etichetă de designer nu le poate acoperi
