Bine ai venit pe Viventi! Editorial de debut
Echilibru. Autenticitate. Inspirație
Unele idei stau în noi ani de zile până prind curaj să iasă la lumină.
Așa a fost și cu Viventi.
Mi-am dorit să creez o revistă online încă din vremea facultății de Jurnalism, când blogurile erau spații vii, iar scrisul avea alt ritm. Am revenit la această idee de mai multe ori, am rescris-o, am perfecționat-o până când aproape am pierdut-o. Am avut momente de entuziasm, dar și pauze în care perfecționismul îmi șoptea că „poate nu e momentul” sau că „nimeni nu mai citește cu adevărat”.
Și totuși, iată-ne azi aici.
Ce vei găsi pe Viventi.ro
Am pornit cu o intenție clară: să fie un spațiu digital în care informația valoroasă, introspecția și creativitatea să existe firesc, într-un echilibru care să te sprijine.
Știm că trăim într-o lume în continuă mișcare, în care timpul e limitat, iar atenția e fragmentată. Nu vrem să contrazicem această realitate, ci doar să oferim o alternativă pentru momentele în care simți nevoia să te întorci la esențial.
Viventi e pentru tine. Pentru cei care își doresc profunzime într-o lume grăbită. Pentru cei care vor să se (re)conecteze la sine, la idei și la viață, nu doar la algoritmi.
Dacă te interesează nu doar „ce” să faci, ci și „de ce”-ul din spate; dacă vrei să citești, nu doar să derulezi.
Aici vei găsi articole despre psihologie și autocunoaștere, cultură, recomandări de cărți și filme care îți dau de gândit, idei pentru un stil de viață echilibrat, cu ghiduri practice, explicații clare, dar și o doză de umor în rubrica: Fun fact.
Ne dorim să construim o platformă smart & soulful, un loc în care ideile au spațiu să respire, iar tu ai ocazia să te regăsești. Crezul nostru e simplu: o minte sănătoasă într-un corp sănătos. Dar și o inimă întreagă într-o lume în care, uneori, e greu să rămâi conectat la tine.
Aici nu e despre perfecțiune. E despre proces. Despre parcursuri personale, momente de claritate, întrebări importante și mici revelații care pot schimba ceva în tine.
Viventi își dorește să devină, pentru tine, acel colț de internet în care revii cu plăcere. Unde găsești o voce sinceră, idei bine scrise și o atmosferă caldă, care îți oferă o pauză de sens într-o lume prea grăbită.
Asta este invitația noastră:
Să creștem împreună.
Să ne bucurăm de un stil de viață conștient, frumos și autentic.
Să învățăm să trăim – nu doar să trecem prin zile.
Viventi începe cu tine.
Bine ai venit.
Simte-te ca acasă.
Nicoleta
