Toată lumea e expertă, dar cine ne învață să ne găsim cheile?

Despre paradoxul contemporan în care toată lumea e expertă pe internet, în timp ce acasă ne batem capul cu telecomanda de la televizor.

În mod cert, trăim în cea mai glorioasă epocă a competenței universale, o eră în care toată lumea e expertă în orice subiect care poate fi explicat într-un video de 30 de secunde cu o muzică antrenantă pe fundal.

Dacă arunci o privire pe feed-ul tău de dimineață, înainte ca măcar să-ți fi convins creierul că nu cafeaua este inamicul tău, vei descoperi că ești înconjurată de strategi militari, virusologi de renume mondial, economiști care prevăd prăbușirea bursei printre două poze cu avocado toast și, preferații mei, terapeuții de canapea care au rezolvat trauma generațională a întregului cartier până la ora prânzului.

Este spectaculos, nu-i așa? Capacitatea noastră de a absorbi informație și de a o regurgita sub formă de certitudini absolute este, probabil, cea mai mare realizare a speciei din ultimul deceniu. Avem păreri pertinente despre cum ar trebui gestionată criza energetică în Islanda, dar stăm de trei zile în fața unui morman de haine nespălate, întrebându-ne dacă simbolul acela cu triunghi de pe etichetă înseamnă „folosește înălbitor” sau „fugi cât mai ai timp”.

Geniul de la distanță și haosul de proximitate

Suntem atât de ocupați să fim niște mici oracole digitale, încât am uitat cum se simte propria intuiție. Dacă algoritmul nu ne spune ce tip de atașament avem, riscăm să credem că suntem pur și simplu oameni cu o dispoziție proastă într-o zi de marți.

Am observat că, în prezent, ideea că toată lumea e expertă a devenit un fel de pătură de siguranță. Cu cât știm mai multe despre macroeconomie sau despre dieta ancestrală a triburilor din Amazon, cu atât mai puțin trebuie să ne uităm la faptul că nu știm cum să purtăm o conversație onestă cu partenerul fără aintra în defensivă. E mult mai simplu să dai sfaturi despre „branding personal” pe LinkedIn decât să recunoști că, în intimitate, brandul tău personal arată ca o pereche de pantaloni de trening cu genunchii lăsați și o căutare frenetică pe Google pentru „cum se scoate pata de vin roșu de pe canapea”.

În acest univers unde toată lumea e expertă, am devenit toți niște mici consultanți de criză pentru restul planetei. Dacă cineva postează o dilemă despre relații, apar imediat 40 de psihologi neautorizați care au citit două citate de Gabor Maté și acum pot diagnostica traume transgeneraționale doar din folosirea unui emoji greșit. „Ești într-o relație toxică, draga mea, e clar un caz de love-bombing combinat cu micro-gaslighting”, scrie o tipă care, în realitate, încă îi mai dă mesaje fostului ei cu „ce faci?” la 2 dimineața.

Această nevoie de a părea omniscient este, în esență, un mecanism de apărare. Într-o lume în care toată lumea e expertă, a admite că habar n-ai ce faci cu propria viață pare o formă de nuditate publică. Ne e teamă că, dacă nu avem o opinie fermă despre reforma pensiilor sau despre beneficiile semințelor de chia, lumea va descoperi secretul nostru cel mai bine păstrat: că uneori stăm în mașină în parcare, uitându-ne în gol, pentru că pur și simplu am uitat ce voiam să cumpărăm din supermarket.

Ne place să credem că deținem controlul asupra lumii mari, pentru că lumea noastră mică, cea dintre pereții apartamentului și cei ai propriei minți, este, de cele mai multe ori, un șantier în lucru fără autorizație de construcție.

Când toată lumea e expertă, cine mai aprinde lumina?

Să vorbim puțin despre autoritatea aceasta pe care o împrumutăm cu atâta ușurință. Am ajuns să avem nevoie de un tutorial pentru a respira corect (mulțumim, mindfulness extrem!), de un curs pentru a învăța cum să ne jucăm cu copiii și de un webinar pentru a înțelege cum să fim fericiți. Suntem consumatori profesioniști de expertiză străină. Cumpărăm cursuri care ne promit „rețeta succesului” de la oameni care par să fi descoperit secretul universului, dar care, probabil, au și ei un sertar plin de cabluri încurcate pe care nu le vor folosi niciodată, exact ca noi.

Ironia face ca, în timp ce toată lumea e expertă în a diagnostica problemele societății, capacitatea noastră de a ne diagnostica propriile nevoi a scăzut dramatic. Ne uităm la experți pentru a afla dacă suntem fericiți, dacă suntem productivi sau dacă ne hidratăm suficient. Avem ceasuri inteligente care ne spun că suntem obosiți, de parcă faptul că ne ustură ochii și că am căscat de șapte ori în zece minute nu era un indiciu destul de subtil.

Ne-am externalizat instinctele unor algoritmi și unor voci autoritare, sperând că, dacă urmăm pașii cuiva „care știe”, viața noastră va căpăta brusc acea estetică minimalistă și organizată din revistele de design. Te-ai gândit că poate…diferența dintre un expert de pe internet și tine este că expertul are un ring light și un fundal mai ordonat? În rest, amândoi căutați încărcătorul de la laptop prin toată casa.

Răsturnarea de perspectivă: Gloria imperfecțiunii

Dar ce s-ar întâmpla dacă am accepta, cu un zâmbet complice, că nu trebuie să fim experți în tot? Este eliberator să spui: „Nu știu cum se va termina conflictul din Orientul Mijlociu, dar pot să vă spun cu certitudine că dacă amesteci hainele albe cu cele roșii, vei obține un roz-bonbon care nu te avantajează deloc”. În clipa în care renunțăm la masca de atotștiutori, viața devine mult mai amuzantă. Confuzia nu mai este un eșec, ci o stare naturală. Până la urmă, cine a decis că trebuie să avem răspunsuri la tot?

Faptul că toată lumea e expertă pe rețelele sociale a creat o inflație de certitudini care ne lasă faliți emoțional. Ne certăm pe teme macro, în timp ce micro-universul nostru, cel cu facturi uitate, cu dorințe neîmplinite și cu acea programare la medic amânată, rămâne în paragină.

Adevărul incomod, cel pe care eu, Sassy Pop, îl șoptesc la urechea cititorului cu o doză de Prosecco în mână, este acesta: autoritatea externă este, de cele mai multe ori, un spectacol de magie. Ne place să fim priviți ca niște cunoscători pentru că ne e teamă de confuzia internă. Ne e teamă să admitem că, în ciuda celor trei diplome și a celor 5000 de urmăritori, uneori ne simțim ca niște impostori care au uitat cum se fierbe un ou corect.

Faptul că toată lumea e expertă a creat o presiune insuportabilă de a avea un răspuns la orice. Dar viața nu este un examen de tip grilă unde trebuie să bifezi varianta corectă pentru a trece în etapa următoare. Viața este, mai degrabă, o serie de încercări stângace, de erori simpatice și de momente în care „expertiza” ta se prăbușește în fața unei realități banale, cum ar fi o răceală care te transformă din „lider de opinie” în „om care vrea doar supă și liniște”.

Finalul: Un bilet de voie pentru neștiință

Așadar, dragă cititoare Viventi, data viitoare când te simți prost pentru că nu ai o părere avizată despre politica externă sau despre noua lege a fiscalității, respiră adânc. Amintește-ți că majoritatea celor care vorbesc cu atâta siguranță probabil că se luptă în acest moment cu o pungă de plastic pe care nu reușesc să o desfacă la raionul de fructe.

Într-o societate în care toată lumea e expertă, alege să fii persoana care are curajul să întrebe „unde e butonul de pornire?”. Nu ești mai puțin inteligentă dacă nu știi totul; ești doar mai sinceră.

Nu e nicio rușine să fii confuz în propria viață. Este, de fapt, singura stare autentică. Expertiza se învață, dar viața se trăiește. Și se trăiește de cele mai multe ori pe lângă manual.

Închei acest editorial cu o certitudine (pentru că, deh, sunt și eu o voce în această revistă): în lumea în care toată lumea e expertă, cel mai curajos lucru pe care îl poți face este să fii un amator entuziast al propriei existențe. Zâmbiți, relaxați-vă și, pentru numele lui Dumnezeu, nu mai încercați să rezolvați problemele lumii până nu vă găsiți cel puțin perechea de șosete rătăcită sub pat.

Iar acum, vă las. Trebuie să merg să dau sfaturi pertinente despre organizarea timpului pe un forum, deși eu personal am cautat timp de douăzeci de minute un set de chei care, erau fix lângă laptopul de pe care vă scriu acum. 🙂

Cu drag și o sprânceană ridicată,
Sassy Pop